Acum ceva timp, in mijlocul iernii, am decis sa facem o drumetie de weekend in Muntii Baiului, insotiti de inca doi prieteni. Trecusem de multe ori pe Valea Prahovei (DN1) , dar atentia mi-era intotdeauna intreptata catre Muntii Bucegi, care sunt de altfel mai cunoscuti si mai ofertanti cand vine vorba de trasee montane. Insa, de partea cealalta a drumului, se afla un alt lant muntos, mai domol, cu creste golase si late, Muntii Baiului. Pe timp de vara creasta acestor munti poate fi parcursa cu bicicleta, cu ATV-ul sau cu o motocicleta de teren. Cand am fost noi insa, fiind iarna, coamele muntilor erau acoperite cu un strat gros de zapada.
Baietii au fost cei care s-au documentat si au stabilit itinerarul:
ZIUA 1
- Plecare dimineata devreme (~6:00 am) din Bucuresti pana in Azuga cu masina personala (150km / 2h30);
- Parcarea masinii la baza partiei Sorica din Azuga si cumpararea biletelor pentru o urcare cu telegondola (am evitat sa urcam pe jos pana pe creasta muntelui pentru ca stiam ca ne asteapta o drumetie foarte lunga; in acest fel am castigat timp si ne-am conservat din energie; altfel, traseul pe care l-am fi putut parcurge la pas era marcat cu triunghi albastru )
- Traseu montan (~20km / ~10h): marcaj cruce rosie Statia terminus telegondola (1525m) – trecere pe sub Vf. Urechea (1705m) – Vf. Dutca (1715m) – Şaua Cazacu – trecere pe sub Vf. Băiuţul (1817m) – continuare cu marcaj dunga rosie: Şaua Băiuţul – trecere pe sub Vf. Baiul Mic (1827m) – Şaua Baiului – Vf. Baiul Mare (1895m) – Vf. Drăganu (1771m) – trecere pe sub Vf. Piscul Câinelui (1650m) – continuare cu marcaj bulina albastra: Stâna (~1400m) – Cabana Piscul Câinelui (985m) – Sinaia (strada Calea Prahovei)
- Taxi pana la baza partiei Sorica din Azuga unde lasasem masina
- Innoptare in Poiana Marului la Pensiunea Inima Carpatilor (Azuga-Poiana Marului 45km / 55min)
ZIUA 2
- Drumetii scurte pe ulitele din jurul Pensiunii Inima Carpatilor
- Intoarcere in Bucuresti (la o ora mai tarzie ca sa evitam ambuteiajele de weekend de pe DN1)
Traseul in sine nu este foarte dificil. Creasta Baiului este lata, cu succesiuni de urcari-coborari nu foarte abrupte. Pe timp de vara si vreme buna dureaza undeva in jur de 6h la pas normal sa termini traseul. Iarna, insa, lucrurile se schimba radical. Din cauza zapezii si a vremii reci, noua ne-a luat cam 10h de mers in total.
Am avut mare noroc de vreme senina pe toata perioada zilei, altfel ar fi fost foarte greu sa ne orientam vizual. Marcajele erau adesea ingropate in zapada, iar poteca nu se distingea pentru ca zapada fusese viscolita. In plus, nu este foarte multa lume care frecventeaza traseul pe timp de iarna. Am verificat insa in permanenta GPS-ul (Google Maps / MapsME) si nu am avut nici un moment de ratacire.
Muntii Bucegi in departare
Vant mai puternic si mai rece ca atunci nu am mai prins in nici o alta drumetie. Asta se datora si faptului ca acolo pe creasta nu exista nici un copac care sa stea in calea vantului. Oriunde te uitai in jur era numai zapada. Era de ajuns ca scot mana din manusa cateva secunde, si deja n-o mai simteam, incepea sa degere. Exceptand faţa care nu imi era acoperita, daca ma miscam in continuu si purtam manusile, nu imi era frig. A fost o provocare cand a trebuit sa mananc, dar nevoia de a-mi suplimenta energia, a invins senzatia de frig.
Pe de o parte ma bucuram ca era asa frig (temperatura resimtita era sub -10°C) pentru ca zapada era intarita si se putea inainta cu usurinta. Altfel, la cat de mare era stratul de zapada (pe alocuri cred ca ajungea sau depasea la 1m), daca ne-am si afundat in ea, ne-am fi deplasat cu mult mai mare dificultate. Pe de alta parte, chiar in portiunea de inceput a traseului, imediat dupa statia terminus a telegondolei, am urcat mai greu pentru ca aluneca destul de tare si terenul era in panta. Am avut noroc cu betele de trekking pe care le infigeam cat de adanc puteam in zapada inghetata la suprafata si ma sprijineam in ele. Nu am avut coltarii cu mine, dar cu exceptia acelei portiuni, nu m-am mai simtit in pericol de alunecare pe tot parcursul drumetiei.
Statia terminus telegondola Azuga
Cel mai frumos moment al zilei l-am trait aproape de Vf. Piscul Câinelui la inserat. Intr-o parte era soarele ca o minge mica de foc ce incepea sa se ascunda dupa culmile muntilor, si diametral opus lui, se zarea luna plina mareata care urma sa puna stapanire pe cer. Aceea a fost singura data, pana acum, cand am zarit pe cer simultam cele doua corpuri ceresti perfect rotunde.
Soarele
Luna
Pe masura ce noaptea se asternea peste munti, felinarele noastre au inceput sa fie stelele. Nu am avut nevoie de frontala decat tarziu, cand am intrat in padure, aproape de Sinaia. Pe creasta muntelui insa, zapada stralucea la fel de mareata sub cerul instelat si ne ghida pasii. Atmosfera iti dadea cu adevarat o stare de pace si liniste si oboseala fizica disparuse cu totul pentru moment.
Una peste alta, aceea a fost cea mai dificila, de pana acum, drumetie montana pe timp de iarna din cauza frigului prelungit pe o distanta de ~20km, dar si cea mai frumoasa in acelasi timp. Nu mai fusesem niciodata in mijlocul unui “ocean” de zapada perfecta, necalcata de picior uman si care stralucea minunat sub razele soarelui.
Dar experienta frumoasa nu avea sa se incheie acolo 🙂 Ajunsi in Sinaia, am luat un taxi care ne-a dus inapoi la masina parcata in Azuga. De acolo, intr-o ora eram deja pe drumul principal din Poiana Marului (judet Brasov). Ca sa ajungem la pensiunea unde facusem rezervare, Inima Carpatilor, trebuia sa ne abatem de la drumul national si sa urcam o portiune pietruita si inclinata de ~700m. Doar ca pe timp de iarna, acest lucru este aproape imposibil pentru o masina care nu are tractiune 4×4. Tocmai de aceea gazdele s-au oferit sa coboare sa ne preia cu masina pensiunii. Noi fetele am acceptat bucuroase sa mergem cu gazda pentru ca eram inghetate de frig si ne era foame. Baietii insa, nu s-au dat batuti si dupa cateva tentative de a pune lanturi la rotile masinii, au reusit sa urce pana la pensiune cu masina cea mica.
La pensiune ne astepta mancarea calda pregatita de gazda, la cererea noastra. Demult nu mai mancasem mamaliga cu atata pofta. A urmat apoi o binemeritata odihna.
A doua zi dimineata am realizat cu adevarat in ce colt minunat de natura ajunsesem. Pensiunea se afla pe culmea unui deal, inconjurata de Muntii Piatra Craiului, Bucegi, Fagaras si de Magura Codlei. Zona respectiva nu este foarte populata, asa ca a fost locatia perfecta pentru a ne bucura de liniste si a ne odihni dupa ziua precedenta atat de solicitanta din punct de vedere fizic.
Dupa ce ne-am trezit, am facut o mica drumetie pe dealurile din imprejurime. Nu era nici tipenie de om. Casele rasfirate scoteau insa fum pe hornuri, semn ca lumea statea la adapost. Acolo vantul nu mai sufla atat de tare, iar soarele, din nou, ne trimitea cate o mangaiere calda.
Am mai profitat putin de locatie, am luat 2 sanii de la gazde din curte, si am pornit pe ulita la vale in viteza, bucurandu-ne de sanius ca atunci cand eram copii.
Weekendul urma sa se incheie. Dupa incarcarea bagajelor in masina, am pornit spre casa cu o urma de regret ca lasam in urma acele zone de basm, dar recunoscatori ca am avut parte de asa experiente frumoase.
Mai trecem pe la voi, Creasta Baiului si Poiana Marului! Ne-ati umplut sufletul de bucurie si liniste!
Creasta Baiului
Poiana Marului
Urmariti in continuare postarile #IDRTravel pentru a descoperi minunata Romanie si multe alte locuri frumoase de pe pamant.
Sa fie zambete,
Bianca